Principii și considerații metodologice

În funcție de gradul de sofisticare al abordării, scenariile pot lua forma unor simple discursuri sau a unor proiecții cantitative mai detaliate.

Autoritățile competente pot decide să aplice aceleași scenarii tuturor entităților financiare pentru comparabilitate sau să adapteze scenariile la anumite categorii de entități financiare, în funcție de profilurile de risc și modelele de afaceri ale acesto ra.

Abordări „de sus în jos” versus abordări „de jos în sus”

Autoritățile competente trebuie să evalueze avantajele unei abordări de „de sus în jos” sau „de jos în sus”, selectând metoda cea mai adecvată pe baza obiectivelor specifice, a scadenței entităților financiare în cadrul simulărilor de criză ESG și a naturi i expunerilor acoperite de evaluare, ținând seama de următoarele considerații:

• ▪ O abordare de „de sus în jos”, în care autoritățile competente calculează la nivel central impactul scenariilor de simulare de criză, asigură un anumit grad de comparabilitate între entitățile financiare și oferă autorităților competente un control mai put ernic asupra procesului și metodologiei, reducând sarcina pentru sector.
• ▪ O abordare „de jos în sus”, în care entitățile financiare calculează ele însele impactul scenariilor de simulare de criză, oferă un nivel mai ridicat de granularitate, permițând captarea elementelor idiosincrasice specifice anumitor portofolii, contraparti de și expuneri. De asemenea, promovează o mai mare implicare în procesul de simulare de criză și contribuie la consolidarea capacităților entităților financiare.

Când utilizează o abordare ascendentă, autoritățile competente trebuie să stabilească cadre metodologice clare pentru a asigura coerența și condiții de concurență echitabile între entitățile financiare, inclusiv considerente de proporționalitate în ceea ce privește așteptările cu privire la complexitatea calculului impactului.

S- ar putea lua în considerare o abordare hibridă, care să valorifice punctele forte ale ambelor metodologii. Autoritățile competente pot decide abordarea adecvată pe baza disponibilității datelor și a proprietății modelului, ținând seama că anumite portofolii sau activități, cum ar fi, de exemplu, riscul de subscriere, ar putea necesita date și modele mai detaliate decât cele care se pot obține printr -o abordare de sus în jos.

Nivelul de granularitate

Când decid nivelul de granularitate, autoritățile competente trebuie să găsească echilibrul adecvat între simplitate și precizie, ținând seama de disponibilitatea datelor, de calitatea lor și de maturitatea metodologică. Ar putea fi necesare date mai granu lare, pentru a surprinde în mod adecvat, de exemplu, impactul la nivel de activitate sau de entitate al riscului de tranziție sau impactul regional/local al riscurilor fizice.

Autoritățile competente trebuie să ia în considerare cel puțin următoarele dimensiuni de granularitate:

• a. La nivel de portofoliu: Diferențiere în funcție de clasa de active (de exemplu, împrumuturi acordate întreprinderilor, credite ipotecare, expuneri suverane, participații la capital și dețineri de obligațiuni corporative).
• b. La nivel sectorial: Clasificare bazată pe sectorul industrial (de exemplu, industriile cu emisii mari de dioxid de carbon, energia, sectorul imobiliar, agricultura). Pentru anumite sectoare se poate examina un nivel mai mare de granularitate (de exemplu, e nergia electrică, sector afectat de o tehnologie revoluționară, industrii bazate pe combustibili fosili). În cazul imobilelor, se poate analiza posibilitatea de a face distincție între expunerile imobiliare comerciale și cele rezidențiale.
• c. La nivel geografic: Distincție pe regiuni (de exemplu, nivelul NUTS 3) pentru evaluarea expunerii la riscuri ESG specifice locației, în special la riscuri fizice.
• d. La nivel de contraparte: Granularitatea în funcție de debitor individual sau de grupuri de debitori în care riscurile de concentrare sunt semnificative.
• e. Categorie de risc: Identificarea separată a riscurilor fizice (pericole climatice cronice și evidente), a riscurilor de tranziție (politică, tehnologie și schimbări de piață) și a altor factori de mediu, sociali și de guvernanță (de exemplu, pierderea biodiversității, poluarea, riscurile sociale și de guvernanță).

Autoritățile competente trebuie să decidă nivelul adecvat de granularitate a datelor în funcție de tipul de activ/portofoliu și de obiectivul exercițiului. De exemplu, pentru expunerile suverane, nivelul național ar putea fi suficient, în timp ce pentru po rtofoliile de împrumuturi sau de subscriere trebuie examinată cel puțin granularitatea regională până la datele de geolocalizare pentru a evalua riscul fizic.

Pentru analiza fondurilor, autoritățile competente pot lua în considerare, când este posibil și în concordanță cu reglementarea sectorială aplicabilă, utilizarea unei abordări transparente de tip „look - through” în ce privește deținerile de fonduri.

Ipoteze privind bilanțul contabil

Pentru simulările de criză ESG, autoritățile competente trebuie să înceapă printr -o abordare statică bazată pe bilanț, care se aplică frecvent în simulările de criză tradiționale. Când este fezabil și aplicabil, ele pot lua însă în considerare impactul structural al planului de tranziție al entităților financiare, în funcție de orizontul de timp.

Pentru exercițiile cu orizonturi de timp pe termen mediu și lung, poate fi aplicată o abordare dinamică a bilanțului (cu sau fără constrângeri) pentru a asigura un grad mai mare de realism, cu accent potențial pe principalele elemente bilanțiere, reflectând schimbările la nivelul structurii portofoliilor (expuneri evolutive, realocări de active și măsuri de diminuare a riscurilor ca răspuns la șocuri legate de ESG).

Având în vedere incertitudinile legate de parcursurile de tranziție, evoluțiile politicilor și reacțiile pieței, autoritățile competente trebuie să ia în considerare posibilitatea de a solicita entităților financiare să - și justifice răspunsurile planificat e, asigurându- se că ajustările bilanțiere – de exemplu realocarea portofoliului, schimbări în politicile de creditare sau de subscriere sau modificările structurilor de finanțare – sunt realiste și coerente cu strategiile lor de tranziție făcute publice.

Orice acțiuni de gestionare recunoscute de entitățile financiare trebuie evaluate pe baza fezabilității, a promptitudinii și a potențialelor consecințe nedorite ale acestora, evitând dependența excesivă de ipoteze optimiste. Autoritățile competente trebuie să se asigure că o abordare dinamică a bilanțului, cu constrângeri, sporește realismul și caracterul prospectiv al simulărilor de criză ESG prin incorporarea unor planuri credibile și a unor răspunsuri manageriale, menținând în același timp garanții minime împotriva flexibilității excesive a ipotezelor și mărind comparabilitatea rezultatelor simulării de criză.

Eșantion de entități financiare

Autoritățile competente trebuie să definească eșantionul adecvat de entități financiare care să participe la simulările de criză ESG și/sau la analiza scenariilor ESG, asigurând o acoperire sectorială/de piață suficientă, ținând seama de obiectivele specificate și, în cazul evaluărilor tematice, de obiectivul exercițiului. Conceptul simulării de criză trebuie adaptat, dacă este necesar, pentru a reflecta caracteristicile diferitelor categorii de entități financiare.

Autoritățile competente trebuie, de asemenea, să ia în considerare desfășurarea de exerciții specifice pentru anumite subgrupuri de entități, pentru a aborda vulnerabilități particulare sau tendințe în evoluție ale riscurilor ESG.

Proporționalitatea

Autoritățile competente trebuie să aplice principiile proporționalității, permițând simplificări metodologice în raport cu mărimea, natura și complexitatea activităților entităților financiare, precum și cu importanța riscurilor. Principiul proporționalității trebuie să se extindă la cerințele de raportare, la elaborarea scenariilor și la așteptările în materie de modelare, asigurând un echilibru adecvat între soliditatea analitică și fezabilitatea practică.

Având în vedere stadiul incipient de dezvoltare a modelării simulărilor de criză ESG și a disponibilității datelor, autoritățile competente pot lua în considerare limitarea domeniului de aplicare al analizei, asigurând un raport costuri-beneficii adecvat a tât pentru autoritățile competente, cât și pentru entitățile financiare.

Limitările modelului

Autoritățile competente trebuie să admită că toate modelele au limitări inerente, iar acest lucru se aplică în special modelelor ESG evolutive. În cazul simulărilor de criză ascendente, pentru a atenua aceste limitări și pentru a spori soliditatea și credibilitatea simulărilor de criză ESG și a analizei rezilienței, acestea ar trebui să folosească analize complementare pentru a valida încrucișat rezultatele și a asigura plauzibilitatea lor, să folosească tehnici de analiză comparativă și să valideze încruciș at rezultatele cu metodologii alternative.

Autoritățile competente trebuie să se asigure că procesului i se alocă resurse umane și materiale suficiente și adecvate. Aceasta include implicarea permanentă sau ad -hoc a personalului cu experiență în evaluarea riscurilor ESG, în metodologiile de simulare de criză și în supravegherea financiară.

Autoritățile competente trebuie să dispună de capacități de gestionare și colectare a datelor care să sprijine accesul la date ESG de calitate. De asemenea, trebuie să dezvolte și să mențină o infrastructură IT care să permită culegerea eficientă a datelor, stabilirea unui scenariu adecvat și analiza rezultatelor.

Termenele exercițiului

Autoritățile competente trebuie să stabilească termene adecvate pentru efectuarea simulărilor de criză ESG și a analizelor scenariilor, asigurând un echilibru între nevoia de exhaustivitate și exactitate și cerințele procesului decizional. Entităților financiare trebuie să li se acorde suficient timp de pregătire pentru a compila informații relevante și pentru a - și efectua evaluările, permițând în același timp autorităților competente să efectueze o analiză cuprinzătoare și să asigure o raportare exactă.

Procesul trebuie structurat astfel încât să faciliteze analiza eficientă, comunicarea consecventă a constatărilor și integrarea în cadrul de supraveghere mai larg.

Colectarea datelor

Pentru exercițiile de tip de sus în jos, autoritățile competente trebuie să se bazeze, pe cât posibil, pe raportarea în scopuri de reglementare și să valorifice cadrele de informare existente și resursele externe, după caz. Pot considera colectările de dat e ad- hoc ca fiind o sursă complementară de informații necesară. Informațiile culese trebuie să se limiteze la cele utilizate pentru analize și validare.

În cazul în care există lacune de date, autoritățile competente trebuie să promoveze utilizarea unor substituenți rezonabili, estimări și opinii ale experților, încurajând în același timp entitățile financiare să - și îmbunătățească capacitățile interne de d ate în timp.

Procesul de asigurare a calității

Trebuie pus în aplicare un proces riguros de asigurare a calității pentru a verifica exactitatea, coerența și fiabilitatea rezultatelor simulărilor de criză. Autoritățile competente trebuie să instituie mecanisme de evaluare (de exemplu, evaluare comparati vă sau evaluări inter pares) pentru a evalua calitatea datelor, soliditatea metodologiei și, după caz, adecvarea scenariilor. Dacă este necesar, opiniile experților trebuie să completeze constatările cantitative pentru a atenua limitările modelului. Dialog eficace cu entitățile financiare

Autoritățile competente trebuie să mențină un dialog eficace și structurat cu entitățile financiare pe tot parcursul simulării de criză. Trebuie să furnizeze îndrumări clare privind așteptările, să faciliteze implicarea în etapele- cheie și să asigure că entitățile financiare au posibilitatea să clarifice aspectele metodologice. Interacțiunea periodică mărește credibilitatea exercițiului și îmbunătățește capacitatea entităților financiare de a integra considerațiile privind riscurile ESG în propriile cadre de gestionare a riscurilor.

Coordonarea transfrontalieră și la nivelul întregului sistem

Dacă este relevant și posibil, autoritățile competente trebuie să se coordoneze între jurisdicții pentru a permite abordarea armonizată a simulărilor de criză ESG pentru grupurile financiare transfrontaliere. Trebuie să colaboreze cu alte autorități de sup raveghere pentru a armoniza metodologiile, să partajeze bune practici și să evite fragmentarea reglementărilor.