6.2. Evaluarea riscului de credit și a riscului de credit al contrapărții

Atunci când evaluează cadrul de administrare a riscului de credit, autoritățile competente trebuie să evalueze conformitatea instituției cu actele juridice publicate separat pe site-ul ABE, astfel cum se menționează la punctul 12.

Autoritățile competente trebuie să evalueze riscul de credit asociat tuturor expunerilor din afara portofoliului de tranzacționare (inclusiv elementelor extrabilanțiere). Ele trebuie să evalueze, de asemenea, riscul de credit al contrapărții și riscul de decontare care ar putea fi prezente atât în afara portofoliului de tranzacționare, cât și în portofoliul de tranzacționare. Pentru a efectua o astfel de evaluare, autoritățile competente trebuie să ia în considerare toate componentele care determină potențialele pierderi de credit și, în special:

• a. probabilitatea unui eveniment de credit (mai exact, nerambursare) sau a unor evenimente de credit corelate, care se referă în principal la debitori și la capacitatea lor de a rambursa obligațiile relevante;
• b. dimensiunea expunerilor supuse riscului de credit;
• c. rata de recuperare a expunerilor din credite în cazul intrării debitorilor în stare de nerambursare.

Autoritățile competente trebuie să țină cont de posibilitatea ca aceste componente să se deterioreze în timp și să devină mai precare în raport cu rezultatele așteptate.

Autoritățile competente trebuie să evalueze impactul riscurilor ESG asupra riscului de credit inerent, precum și adecvarea controalelor riscului de credit legate de riscurile ESG, acordând prioritate riscurilor de mediu. În special, autoritățile competente trebuie să ia în considerare riscurile fizice și de tranziție ecologică atunci când efectuează evaluarea riscului de concentrare a expunerilor și a riscului imobiliar, precum și atunci când evaluează riscul de credit în portofolii specifice sau clase de expuneri considerate ca fiind expuse în mod semnificativ riscurilor de mediu.

În plus, autoritățile competente trebuie să acorde atenție și modului în care sunt luate în considerare riscurile de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului în cadrul procesului de acordare a creditelor, inclusiv dacă instituția dispune de sisteme și mecanisme de control care să garanteze că fondurile utilizate pentru rambursarea împrumuturilor provin din surse legitime.

6.2.2. Evaluarea riscului de credit inerent

Identificarea surselor semnificative ale riscului de credit

Autoritățile competente trebuie să evalueze riscul de credit atât dintr-o perspectivă actuală, cât și dintr-una anticipativă, integrând analiza riscului de credit al portofoliului existent cu evaluarea strategiei de risc de credit a instituției, a apetitului la risc și a limitelor de risc (posibil în cadrul evaluării mai ample a strategiei desfășurate în cadrul AMA). Autoritățile competente trebuie, de asemenea, să analizeze modul în care evoluțiile macroeconomice preconizate și cele avute în vedere în scenarii sau situații de criză ar putea afecta aceste elemente.

Pentru a evalua riscul de credit inerent al unei instituții, autoritățile competente trebuie să identifice mai întâi expunerea ei la riscul de credit. Pentru a realiza acest lucru și a asigura identificarea consecventă a surselor de risc de credit la care instituția este sau ar putea fi expusă, autoritățile competente trebuie să ia în considerare următoarele surse de informații:

• a. modelele de raportare în scopuri de reglementare, cum ar fi COREP și FINREP, ținând cont de clasele de expuneri de reglementare relevante pe baza abordării instituției privind cerințele de fonduri proprii (și anume, standard sau IRB);
• b. concluziile desprinse din evaluarea altor elemente ale SREP (cum ar fi AMA) și din activitățile de supraveghere anterioare;
• c. comparații între poziția instituției și cea a instituțiilor similare, acolo unde sunt disponibile. În special, în cazul instituțiilor care utilizează abordarea bazată pe ratinguri interne, autoritățile competente trebuie să ia în considerare rezultatul exercițiului de analiză comparativă în materie de supraveghere, desfășurat în conformitate cu articolul 78 din Directiva 2013/36/UE.

Autoritățile competente trebuie să își concentreze evaluarea în principal pe cele mai semnificative surse identificate de risc de credit, evaluând importanța acestora pentru instituție dintr-o perspectivă prudențială. Pentru a realiza această evaluare, autoritățile competente trebuie să ia în considerare următoarele elemente:

• a. strategia privind riscul de credit și apetitul la acest risc, precum și limitele relevante;
• b. valoarea expunerii pentru portofoliul avut în vedere, comparativ cu valoarea totală a expunerii pentru expunerile din credite, inclusiv creșterea acesteia în timp;
• c. valoarea cerinței de fonduri proprii pentru riscul de credit pentru portofoliul luat în considerare în comparație cu cerința totală de fonduri proprii, inclusiv creșterea sa în timp;
• d. după caz, capitalul intern alocat de instituție pentru riscul de credit pentru portofoliul avut în vedere, în comparație cu capitalul intern total;
• e. componența și calitatea elementelor bilanțiere și extrabilanțiere legate de credite, din portofoliul performant (inclusiv expunerile care fac obiectul unor măsuri de restructurare) și din cel neperformant, inclusiv nivelul și modificarea în timp a deprecierilor și a scoaterilor în afara bilanțului, precum și a ratelor de nerambursare, din portofoliul de credite.

Autoritățile competente trebuie să evalueze importanța riscului în raport cu portofoliul actual, precum și dintr-o perspectivă istorică și anticipativă (modificarea anterioară a acestor cifre și previziuni, dacă există).

Ca sursă suplimentară de informații pentru evaluarea importanței riscului, autoritățile competente trebuie să ia în considerare parametrii interni ai riscului de credit utilizați de instituție, dacă sunt disponibili și adecvați. Aici este inclusă evaluarea adecvării acestora în cuantificarea exactă a expunerilor la riscul de credit din diferite portofolii, acordându-se o atenție deosebită constatărilor din raportul anual elaborat de funcția de validare a instituției și, mai precis, rezultatelor testării ex-post – respectiv compararea parametrilor estimați cu rezultatele observate, astfel cum este efectuată de instituție. Autoritățile competente trebuie să acorde o atenție deosebită portofoliilor în cazul cărora parametrii estimați au subestimat rezultatele observate.

Autoritățile competente trebuie să țină cont de rezultatele simulărilor de criză efectuate de către instituție pentru a identifica orice surse de risc de credit neidentificate anterior, cum ar fi cele asociate variațiilor calității creditelor, concentrărilor de credite, valorii garanțiilor reale și expunerii din credite într-o perioadă de criză.

Pe baza evaluării importanței riscului, efectuată în conformitate cu punctele anterioare, precum și a dimensiunii și complexității riscului de credit și a portofoliului de credite al instituției, autoritățile competente trebuie să aleagă nivelul de detaliere adecvat pentru evaluare.

Natura, dimensiunea și componența portofoliului de credite al instituției (elementele de credit bilanțiere și extrabilanțiere)

Autoritățile competente trebuie să evalueze natura expunerilor din credite (mai exact, tipurile de debitori și expuneri) și să analizeze componența portofoliului de credite al instituției. Când efectuează această evaluare, autoritățile competente trebuie să țină cont și de modul în care natura expunerii la riscul de credit poate afecta dimensiunea expunerii (de exemplu, linii de credit/angajamente neutilizate care pot fi trase ulterior de debitori, expuneri denominate în monedă străină), ținându-se cont de capacitatea legală a instituției de a anula unilateral sumele neutilizate din facilitățile de credit angajate.

Pentru a evalua natura riscului de credit, autoritățile competente trebuie să ia în considerare cel puțin următoarele subcategorii de riscuri de credit prin efectuarea unei evaluări mai detaliate a acelor subcategorii care sunt considerate cele mai relevante pentru instituție²⁸ :

• a. riscul de concentrare a creditului;
• b. riscul de credit al contrapărții și riscul de decontare și livrare;
• c. riscul de țară;
• d. riscul de credit din securitizări;
• e. riscul generat de acordarea de împrumuturi în valută;
• f. riscul imobiliar;
• g. riscul privind capitalurile proprii din afara portofoliului de tranzacționare;
• h. riscul de diminuare a valorii creanței;
• i. riscul de model pentru modele reglementate aprobate.

²⁸ Vă rugăm să consultați Anexa I pentru o prezentare neexhaustivă a subcategoriilor de risc de credit și pentru detalii suplimentare privind evaluarea acestora.

Atunci când expunerile provenind din finanțări specializate sunt considerate semnificative, autoritățile competente trebuie să evalueze aceste expuneri separat de alte activități de împrumut deoarece riscul unor astfel de expuneri derivă mai degrabă din profitabilitatea activului sau a proiectului finanțat (de exemplu, bunuri imobiliare comerciale, centrale energetice, transport naval, mărfuri) mai degrabă decât să fie asociat debitorului (acesta fiind în general un vehicul investițional special). Pentru efectuarea acestei evaluări, autoritățile competente trebuie să ia în considerare:

• a. profitabilitatea proiectelor și caracterul prudent al ipotezelor care stau la baza planurilor de afaceri (inclusiv riscul de credit asociat principalilor clienți);
• b. impactul modificărilor legislative, mai ales în sectoarele care fac obiectul unor subvenții, asupra fluxurilor de numerar viitoare;
• c. impactul cererii fluctuante de pe piață, după caz, și existența unei piețe pentru eventuala vânzare, în viitor, a obiectului finanțat;
• d. existența unui sindicat sau a altor împrumutători care partajează riscul de credit;
• e. orice formă de garanție depusă de sponsori;
• f. posibila creștere a riscului de concentrare pe care o pot genera aceste activități.

Calitatea portofoliului de credite

Când evaluează calitatea portofoliului de credite, autoritățile competente trebuie să acorde o atenție deosebită adecvării clasificării expunerilor din credite și să evalueze impactul unei posibile clasificări greșite, având ca efect întârzierea ulterioară a constituirii de provizioane și a recunoașterii pierderilor de către instituție.

Autoritățile competente trebuie să efectueze o analiză pentru a face distincția între categoriile de expuneri performante, neperformante și restructurate în urma dificultăților financiare, luând în considerare atât numărul de debitori, cât și sumele/volumele relevante. Autoritățile competente trebuie să evalueze calitatea generală a creditului la nivel de portofoliu și diferitele clase de calitate pentru fiecare dintre categoriile de mai sus pentru a stabili riscul de credit general al instituției. Ca parte a acestei evaluări, autoritățile competente trebuie să analizeze riscul de nerambursare și de migrare pe clase de expuneri, ținând seama de tendințele în ceea ce privește calitatea creditului de-a lungul timpului, și trebuie să examineze dacă nivelul efectiv al calității portofoliului de credite este în concordanță cu apetitul la risc stabilit și să justifice orice abateri.

Acest lucru trebuie să conducă la o evaluare generală a ciclului de creditare de la un capăt la altul al instituției, de la inițierea creditului până la monitorizarea și gestionarea fiecărei categorii de expuneri. La efectuarea acestei analize, autoritățile competente trebuie să recurgă la comparații inter pares („peer comparison”) și să utilizeze portofolii de referință („benchmark portfolios”, mai exact, portofolii formate din debitori comuni mai multor grupuri de instituții) dacă este cazul și dacă este posibil. Această analiză trebuie efectuată ținând cont de:

• a. indicatori ai calității activelor, tendințe istorice și rate de creștere pe tipuri de debitori, sectoare și produse, alocarea debitorilor pe clase de rating, rate de migrație istorice între clase de rating, întârzieri la plată și rate de nerambursare pe diferite orizonturi de timp;
• b. ratele expunerilor neperformante și gradul de acoperire pe portofolii, sectoare, locații geografice și modificări în timp, ținând seama și de intrările/ieșirile relevante în/din fiecare portofoliu relevant, distribuția expunerilor pe categoriile de expuneri neperformante (adică expuneri restante, expuneri îndoielnice), nivelul și evoluția în timp a deprecierilor și a scoaterilor în afara bilanțului pentru fiecare factor relevant, ratele de recuperare istorice și durata procesului de recuperare, activele ipotecate executate și evoluția lor în timp, precum și perioada scursă de la momentul clasificării expunerilor ca neperformante.

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă nivelul de provizioane pentru pierderi din împrumuturi și cel al ajustărilor evaluării creditului sunt adecvate calității expunerilor și, după caz, nivelului garanțiilor, analizând în special dacă nivelul de provizioane pentru pierderi din împrumuturi este în concordanță cu nivelul de risc din diferite portofolii, în timp și în comparație cu instituțiile similare relevante, precum și cu evoluțiile macroeconomice relevante, și dacă ajustările evaluării creditului la valorile de piață ale instrumentelor derivate reflectă bonitatea contrapărților relevante. Dacă se consideră necesar, autoritățile competente trebuie să procedeze la inspecția la fața locului sau la alte acțiuni de supraveghere adecvate pentru a evalua dacă nivelul provizioanelor pentru pierderi din împrumuturi și de acoperire a riscului este suficient, de exemplu, prin evaluarea unui eșantion de împrumuturi. Atunci când efectuează o astfel de evaluare, autoritățile competente trebuie să ia în considerare și eventualele constatări formulate de auditorii interni și externi, dacă acestea sunt disponibile.

La evaluarea riscului de credit inerent al unei instituții, autoritățile competente trebuie să țină cont și de rezultatele simulărilor de criză efectuate de instituție pentru a identifica orice surse de risc de credit neidentificate anterior, cum ar fi cele asociate variațiilor calității creditelor, concentrărilor de credite, valorii garanțiilor reale și expunerii din credite într-o perioadă de criză.

Nivelul și calitatea cadrului de diminuare a riscului de credit

Autoritățile competente trebuie să ia în considerare nivelul și calitatea garanțiilor (inclusiv a instrumentelor derivate de credit), precum și ale garanțiilor reale disponibile care ar atenua pierderile de credit în cazul în care apar evenimente de credit, inclusiv a celor neacceptate drept tehnici eligibile pentru diminuarea riscului de credit pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii. La efectuarea acestei evaluări, autoritățile competente trebuie să ia în considerare:

• a. acoperirea asigurată prin garanții reale și garanții personale pe portofolii, tipuri de debitori, ratinguri, sectoare și alte aspecte relevante;
• b. valorile garanțiilor reale, pentru expunerile performante și neperformante;
• c. ratele de recuperare istorice pe tipuri și valori ale garanțiilor reale și ale garanțiilor personale.

Autoritățile competente trebuie, de asemenea, să evalueze importanța riscului rezidual (astfel cum se menționează la articolul 80 din Directiva 2013/36/UE) și, în special, adecvarea și caracterul executoriu al acordurilor de garanție reală și al garanțiilor personale, calendarul și capacitatea de a valorifica garanțiile și de a executa garanțiile în conformitate cu cadrul juridic național, lichiditatea și volatilitatea valorilor activelor constituite ca garanții reale, precum și valoarea recuperabilă a garanțiilor în cadrul oricăror acțiuni de executare a creanțelor. Autoritățile competente trebuie să evalueze totodată concentrarea garanților personale și a garanțiilor reale, precum și corelarea cu bonitatea debitorilor (mai exact, riscul de corelare defavorabilă) și eventualul impact sub aspectul eficacității protecției.

Factori ESG

Atunci când evaluează impactul riscurilor ESG și, în special, al riscurilor de mediu asupra riscului de credit inerent, autoritățile competente trebuie să urmărească să țină seama de caracteristicile specifice ale acestor riscuri, precum natura lor anticipativă și impacturile distincte pe diverse orizonturi de timp, recunoscând incertitudinile asociate proiecțiilor pe termen lung și dezvoltându-și în același timp capacitatea de a integra aceste caracteristici în evaluarea lor.

6.2.3. Evaluarea cadrului de administrare și control al riscurilor

Pentru a înțelege în mod cuprinzător profilul de risc de credit al instituției, autoritățile competente trebuie să analizeze cadrul de administrare și control al riscurilor de credit al instituției, precum și adecvarea acestuia în raport cu expunerile la riscul de credit inerent. În sensul acestei evaluări, autoritățile competente trebuie să se bazeze și pe rezultatele obținute în urma evaluării altor elemente ale SREP (cum ar fi AMA și cadrul de administrare). Pentru instituțiile care fac obiectul aplicării strategiilor (de reducere a) expunerilor neperformante și a orientărilor operaționale și privind cadrul de administrare aferente, autoritățile competente trebuie să evalueze, de asemenea, dacă instituțiile îndeplinesc anumite cerințe prevăzute în ghidurile ABE relevante pentru astfel de strategii și pentru operaționalizarea lor, inclusiv în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor în materie de protecție a consumatorilor.

Strategia privind riscul de credit și apetitul la risc

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituția dispune de un cadru solid, clar definit și documentat privind apetitul la riscul de credit, strategia de credit și limitele de risc aprobate de organul de conducere. În scopul acestei evaluări, printre alți factori, autoritățile competente trebuie să țină cont de rolul organului de conducere în stabilirea, aprobarea și revizuirea strategiei privind riscul de credit și a apetitului la acest risc, de implementarea corespunzătoare a acestei strategii de către conducerea superioară, precum și de caracterul adecvat al strategiei pentru instituție dat fiind modelul său de afaceri, apetitul general la risc, mediul de piață actual și potențial și situația financiară.

Cadrul organizațional și de control intern

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituția are un cadru organizațional și un cadru de administrare adecvate pentru a permite asumarea, administrarea, cuantificarea și controlul eficace al riscului de credit, cu resurse umane și tehnice (atât calitative, cât și cantitative) suficiente pentru a realiza sarcinile solicitate. Ele trebuie să evalueze, în special, dacă organul de conducere și conducerea superioară a instituției înțeleg ipotezele care stau la baza sistemului de cuantificare a riscului de credit. În scopul acestei evaluări, autoritățile competente trebuie să țină seama de adecvarea liniilor de responsabilitate, precum și de competențele și experiența personalului necesare îndeplinirii sarcinilor, în ceea ce privește asumarea, evaluarea, monitorizarea și raportarea riscului de credit, inclusiv administrarea expunerilor neperformante, și în special pentru recuperarea acestora, și, în final, de existența unei separări clare între persoanele care își asumă riscuri și cele care administrează riscurile.

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituția dispune de politici și proceduri adecvate pentru acordarea creditelor, identificarea, evaluarea, raportarea și controlul riscului de credit și dacă acestea sunt în concordanță cu strategia instituției privind riscul de credit și acoperă toate activitățile și procesele principale. Aceasta include evaluarea modului în care aceste politici sunt oficializate și comunicate în mod clar și aplicate în mod coerent în cadrul instituției și al grupului bancar din care face parte. În scopul acestei evaluări, autoritățile competente trebuie să ia în considerare dacă organul de conducere aprobă aceste politici, le discută și le revizuiește în mod regulat, în conformitate cu strategiile de risc, precum și dacă conducerea superioară este responsabilă de elaborarea și implementarea politicilor și procedurilor, astfel cum sunt definite de organul de conducere.

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituția are un cadru adecvat pentru identificarea, înțelegerea, măsurarea, monitorizarea și raportarea riscului de credit corespunzător dimensiunii și complexității instituției. În acest sens, autoritățile competente trebuie să analizeze dacă instituția dispune de o infrastructură de date adecvată și dacă tehnicile analitice sunt adecvate pentru a permite instituției să își administreze în mod adecvat riscul de credit și să îndeplinească cerințele de raportare în scopuri de supraveghere, precum și să detecteze, să măsoare și să monitorizeze în mod regulat riscul de credit inerent tuturor activităților bilanțiere și extrabilanțiere (dacă este cazul, la nivel de grup).

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă organul de conducere și conducerea superioară a instituției înțeleg ipotezele care stau la baza sistemului de cuantificare a riscului de credit și dacă acestea au cunoștință de gradul de risc de model relevant. Acestea trebuie să evalueze dacă instituția a efectuat simulări de criză pentru a înțelege impactul evenimentelor adverse asupra expunerilor sale la riscul de credit și asupra adecvării provizioanelor constituite pentru riscul de credit, luând în considerare frecvența simulărilor de criză, factorii de risc relevanți identificați, ipotezele care stau la baza scenariului de criză, precum și utilizarea internă a rezultatelor simulărilor de criză în planificarea capitalului și în strategiile privind riscul de credit.

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituția a stabilit și a implementat acțiuni de monitorizare permanentă și eficace a expunerilor la riscul de credit (inclusiv concentrarea creditelor) în cadrul instituției, printre altele, prin indicatori specifici și factori declanșatori relevanți pentru a asigura emiterea de alerte timpurii eficiente. Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituția a implementat un sistem de raportare regulată a expunerilor la riscul de credit, inclusiv a rezultatelor simulărilor de criză, organului de conducere, conducerii superioare și responsabililor cu administrarea riscurilor de credit.

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituția are un cadru de control intern solid și cuprinzător, precum și măsuri de protecție sigure care să îi atenueze riscul de credit în concordanță cu strategia privind riscul de credit și apetitul la risc. În scopul acestei evaluări, autoritățile competente trebuie să acorde o atenție deosebită caracterului adecvat al domeniului de aplicare acoperit de funcțiile de control ale instituției (incluzând toate entitățile consolidate, locațiile geografice și activitățile de creditare), existenței unor limite de funcționare și altor practici menite să mențină expunerile la riscul de credit în limitele acceptabile pentru instituție, în conformitate cu apetitul la risc și limitele de risc ale acesteia. În acest sens, autoritățile competente trebuie să acorde o atenție deosebită faptului dacă instituția dispune de controale și practici interne adecvate pentru a garanta că încălcările politicilor și (sau excepțiile de la politici), procedurile și limitele sunt raportate în timp util către nivelul corespunzător de conducere în vederea luării de măsuri, de exemplu verificări menite să identifice, să evalueze și să administreze riscurile de spălare a banilor și de finanțare a terorismului la care este expusă instituția ca urmare a activităților de acordare a creditelor.

La efectuarea acestei evaluări, autoritățile competente trebuie să analizeze dacă sistemul de limite este adecvat pentru complexitatea instituției și capacitatea ei de a măsura și de a administra riscul de credit. Aceasta presupune evaluarea faptului dacă limitele stabilite sunt absolute sau dacă pot apărea încălcări ale acestora. În cel din urmă caz, politicile instituției trebuie să descrie în mod clar perioada de timp și împrejurările specifice în care sunt posibile astfel de încălcări ale limitelor. În plus, autoritățile competente trebuie să evalueze dacă procedurile existente sunt adecvate pentru a asigura informarea administratorilor de credite cu privire la limitele lor, precum și dacă aceste limite fac obiectul unei revizuiri și actualizări periodice (de exemplu, pentru a rămâne în concordanță cu modificările de strategie).

Autoritățile competente trebuie să evalueze și funcționalitatea funcției de audit intern în ceea ce privește adecvarea, domeniul de aplicare și frecvența auditurilor interne privind cadrul de administrare a riscului de credit. Aceste audituri trebuie să cuprindă analiza principalelor elemente ale cadrului de administrare, evaluare și control al riscului de credit la nivelul întregii instituții, precum și conformitatea politicilor și procedurilor interne cu reglementările externe relevante și identificarea eventualelor abateri de la acestea.

În cazul instituțiilor care adoptă o abordare bazată pe ratinguri interne pentru stabilirea cerințelor minime de fonduri proprii pentru riscul de credit, autoritățile competente trebuie, de asemenea, să evalueze dacă procesul de validare internă este solid și eficace în ceea ce privește verificarea ipotezelor modelului și identificarea eventualelor deficiențe ale sistemului de administrare a riscului de credit. Această evaluare trebuie să se bazeze pe informațiile – dacă sunt disponibile – provenite din activitățile de supraveghere deja desfășurate cu privire la modelele interne (cum ar fi inspecțiile la fața locului) și să țină seama de practicile de supraveghere detaliate în Manualul de supraveghere al ABE privind validarea sistemelor bazate pe ratinguri interne²⁹ . 6.2.4. Sinteza constatărilor, atribuirea scorului și măsurile de supraveghere

²⁹ EBA/REP/2023/29.

În urma evaluării de mai sus, autoritățile competente trebuie să își formeze o opinie cu privire la riscul de credit și riscul de credit al contrapărții aferent instituției. Această opinie trebuie să

specificate în tabelul 6. Dacă, în funcție de importanța anumitor subcategorii de riscuri, autoritatea competentă decide să le evalueze și să le atribuie un scor individual, trebuie să se aplice pe cât posibil indicația din acest tabel, prin analogie.

Tabelul 6. Considerații de supraveghere privind atribuirea unui scor pentru riscul de credit și riscul de credit al contrapărții Scor Opinia de Considerații privind procedurile

Tabelul de mai jos prezintă o listă neexhaustivă a măsurilor de supraveghere pe care autoritățile competente le pot adopta în cazul identificării unor deficiențe în cadrul instituției de administrare a riscului de credit și a riscului de credit al contrapărții. Autoritățile competente trebuie să decidă cu privire la tipul măsurii pe baza eficacității acesteia în raport cu deficiența specifică identificată. Autoritățile competente pot aplica măsuri de supraveghere suplimentare [inclusiv măsuri cantitative în conformitate cu articolul 104 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2013/36/UE] sau o combinație a acestora, în cazul în care sunt considerate mai adecvate pentru a remedia deficiențele identificate.

Tabelul 7. Măsuri de supraveghere potențiale și neexhaustive pentru riscul de credit și riscul de credit al contrapărții Măsuri de supraveghere potențiale pe care autoritățile competente le pot adopta în conformitate cu articolul 104 alineatul (1) literele (b), (d), (e), (f), (j), (l), (m) și (n) din Directiva 2013/36/UE – Autoritățile competente pot impune instituției: A. să implice mai activ organul de conducere sau comitetele sale în decizii relevante privind creditele; B. să îmbunătățească sistemele de cuantificare a riscului de credit; Măsuri de supraveghere potențiale pe care autoritățile competente le pot adopta în conformitate cu articolul 104 alineatul (1) literele (b), (d), (e), (f), (j), (l), (m) și (n) din Directiva 2013/36/UE – Autoritățile competente pot impune instituției: C. să îmbunătățească controalele privind procesele de creditare, inclusiv acordarea, monitorizarea și recuperarea creditelor; D. să îmbunătățească sistemul de administrare, evaluare și monitorizare a garanțiilor reale; E. să îmbunătățească calitatea și frecvența raportării cu privire la riscul de credit către organul de conducere și conducerea superioară; F. să aplice o politică specifică privind provizioanele și, în cazurile admise de regulile și regulamentele contabile, să i se solicite instituției să crească nivelul provizioanelor; G. să ajusteze parametrii de risc și/sau ponderile de risc utilizate pentru calcularea valorilor de expunere la risc pentru anumite produse, sectoare sau tipuri de debitori; H. să aplice marje de ajustare mai mari la valoarea garanției reale; I. să reducă expunerile mari sau alte surse de concentrare a riscului de credit; J. să înăsprească criteriile de acordare a creditelor pentru toate sau o parte dintre categoriile de produse sau debitori; K. să reducă expunerea acesteia la tipuri specifice de facilități și să asigure protecție pentru aceste tipuri de facilități (de exemplu, ipoteci, finanțarea exporturilor, proprietăți imobiliare comerciale, securitizări), categorii de debitori, sectoare, țări etc.; L. să pună în aplicare o strategie adecvată pentru a reduce cuantumul sau ponderea expunerilor neperformante; M. să îmbunătățească administrarea riscului de credit legat de riscurile ESG, în special riscurile de mediu, eventual pe baza uneia sau a mai multor acțiuni enumerate mai sus.