4.2 Principii privind practicile de administrare a riscurilor de credit și contabilizarea pierderilor de credit așteptate

Organul de conducere al instituției de credit trebuie să fie responsabil de aprobarea și revizuirea regulată a strategiei de administrare a riscului de credit a unei instituții de credit, precum și a principalelor politici și procese de identificare, măsurare, evaluare, monitorizare, raportare și diminuare a riscului de credit, în concordanță cu apetitul la risc aprobat stabilit de către organul de conducere. În plus, pentru a limita riscul pe care îl prezintă expunerile din creditare pentru deponenți și. în sens mai larg, pentru stabilitatea financiară, organul d e conducere al unei instituții de credit trebuie să solicite conducerii superioare să adopte și să respecte practici solide în materie de creditare⁸ .

Pentru a îndeplini aceste responsabilități, organul de conducere trebuie să ordone conducerii superioare:

• a. să dezvolte și să mențină procese adecvate care trebuie să fie sistematice și aplicate în mod consecvent și să determine ajustări corespunzătoare pentru pierderi în conformitate cu cadrul contabil aplicabil;
• b. să instituie și să pună în aplicare un sistem eficace de control intern pentru evaluarea și măsurarea riscului de credit; să raporteze periodic rezultatele proceselor de evaluare și măsurare a riscului de credit, inclusiv estimările ajustărilor pentru pier deri aferente ECL;
• c. să instituie, să pună în aplicare și, dacă este cazul, să actualizeze politici și proceduri adecvate pentru comunicarea procesului de evaluare și măsurare a riscului de credit la nivel intern tuturor angajaților relevanți, în special angajaților care sunt implicați în procesul respectiv. Conducerea superioară trebuie să fie responsabilă pentru aplicarea strategiei privind riscul de credit, aprobată de către organul de conducere, și pentru elaborarea politicilor și proceselor menționate an terior.

Un sistem eficace de control intern pentru evaluarea și măsurarea riscului de credit trebuie să includă:

• a. măsuri pentru asigurarea conformității cu legile, normele, politicile și procedurile interne aplicabile;
• b. măsuri pentru supravegherea integrității informațiilor utilizate și asigurarea rezonabilă că ajustările pentru pierderi menționate în situațiile financiare și rapoartele instituției de credit transmise autorității competente sunt întocmite în conformitate cu cadrul contabil aplicabil și cerințele relevante în materie de supraveghere;
• c. procese bine definite de evaluare și măsurare a riscului de credit, care sunt independente de funcția de creditare (chiar dacă se ține cont în mod corespunzător de aceasta), conținând:
• i. un sistem eficace de rating al riscului de credit care este aplicat în mod consecvent, asigură o clasificare precisă diferențiată pe caracteristici ale riscului de credit, identifică în mod prompt schimbările produse la nivelul riscului de credit și determină luarea de măsuri adecvate;
• ii. un proces eficace prin care să se asigure faptul că toate informațiile relevante, rezonabile și justificabile, inclusiv informațiile anticipative, sunt luate în considerare în mod corespunzător atunci când se evaluează riscul de credit și se măsoară ECL. Acesta include întreținerea de rapoarte adecvate, prezentarea detaliilor privind revizuirile efectuate, precum și identificarea și descrierile rolurilor și responsabilităților personalului implicat;
• iii. o politică de evaluare care să asigure faptul că măsurarea ECL este efectuată la nivelul fiecărei expuneri din creditare și, de asemenea, dacă este cazul, să măsoare în mod corespunzător ECL, în conformitate cu cadrul contabil aplicabil, la nivelul portofoliului colectiv constituit prin gruparea expunerilor în funcție de caracteristicile de risc de credit comune identificate;
• iv. un proces eficace de validare a modelelor pentru a asigura faptul că modelele de evaluare și măsurare a riscului de credit pot genera în permanență estimări precise, consecvente și predictive obiective. Aici se include instituirea de politici și de proceduri care să prevadă structura de răspundere și raportare a procesului de validare a modelelor, reguli interne pentru evaluarea și aprobarea schimbărilor aduse modelelor, precum și raportarea rezultatului procesului de validare a modelelor;
• v. o comunicare și coordonare clară cu caracter formal între angajații responsabili cu riscul de credit ai unei instituții de credit, angajații pentru raportare financiară, conducerea superioară, organul de conducere și alte persoane care sunt implicate în procesul de evaluare a riscului de credit și de măsurare a ECL. Acestea trebuie evidențiate prin politici și proceduri scrise, rapoarte ale conducerii și procese - verbale ale comitetelor implicate, cum ar fi comitetele organului de conducere sau ale conducerii superioare și
• d. o funcție de audit intern⁹ care:
• i. evaluează în mod independent eficacitatea sistemelor și proceselor de evaluare și măsurare a riscului de credit ale instituției de credit, inclusiv a sistemului de rating al riscului de credit și
• ii. emite recomandări cu privire la abordarea oricăror deficiențe identificate în cursul acestei evaluări.

4.2.2 Principiul 2 — Metodologii ECL solide

Instituțiile de credit trebuie să adopte, să documenteze și să respecte poli tici care includ metodologii, proceduri și mecanisme de control solide pentru evaluarea și măsurarea riscului de credit la toate expunerile din creditare. Estimarea ajustărilor pentru pierderi trebuie să aibă la bază aceste metodologii și să determine recunoașterea corespunzătoare și promptă a ECL în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.

⁹ Articolul 74 din Directiva 2013/36/UE și Ghidul ABE privind guvernanța internă (GL 44).

Procesul de evaluare și măsurare a riscului de credit trebuie să ofere conducerii superioare informațiile relevante pentru a emite raționamente bazate pe experiență în legătură cu riscul de credit al expunerilor din creditare, precum și pentru estimarea ECL aferentă.

Instituțiile de credit trebuie să valorifice și să integreze, la maxim posibil, acele procese, sisteme, instrumente și date comune care sunt utilizate în cadrul unei instituții de credit pentru a stabili dacă, când și în ce condiții ar trebui să se acorde un credit; să monitorizeze riscul de credit; și să măsoare ajustările pentru pierderi în scopuri contabile și de adecvare a capitalului.

Metodologiile de determinare a ajustărilor pentru pierderi ale unei instituții trebuie să documenteze în mod clar definițiile termenilor cheie privind evaluarea riscului de credit și măsurarea ECL (cum ar fi ratele de pierdere și migrare, evenimentele de pierdere și neîndeplinirea obligațiilor de plată). În cazul în care între domeniile funcționale (cum ar fi contabilitatea, adecvarea capitalului și administrarea riscului de credit) se utilizează termeni, informații sau ipoteze care prezintă diferențe, justificarea corespunzătoare a acestor diferențe trebuie documentată și aprobată de conducerea superioară. Informațiile și ipotezele utilizate pentru estimările ECL trebuie revizuite și actualizate conform celor prevăzute în cadrul contabil aplicabil.

Instituțiile de credit trebuie să instituie procese și sisteme adecvate pentru a identifica, a măsura, a evalua, a monitoriza, a raporta și a diminua în mod corespunzător nivelul riscului de credit. În timpul tranziției către modelul contabil al ECL, procesele și sistemele exist ente trebuie evaluate și, dacă este cazul, modificate pentru a colecta și a analiza informațiile relevante care afectează evaluarea riscului de credit și măsurarea ECL.

Instituțiile de credit trebuie să adopte și să respecte politici și proceduri scrise care prezintă în detaliu sisteme și mecanisme de control privind riscul de credit utilizate în cadrul metodologiilor lor privind riscul de credit, precum și rolurile și responsabilitățile separate ale organului de conducere și conducerii superioare ale instituției de credit.

Metodologiile sănătoase de evaluare a riscului de credit și de măsurare a nivelului de ajustări pentru pierderi (în funcție de tipul expunerii, spre exemplu de tip retail sau angro) trebuie, în mod specific:

• a. să includă un proces robust conceput pentru a înzestra instituția de credit cu capacitatea de a identifica nivelul, tipul și factorii determinanți ai riscului de credit la recunoașterea inițială a expunerii din creditare pentru a asigura posibilitatea identificării și cuantificării schimbărilor ulterioare produse la nivelul riscului de credit;
• b. să includă criterii pentru a analiza în mod corespunzător impactul informațiilor anticipative, inclusiv al factorilor macroeconomici. Indiferent dacă riscul de credit este evaluat în mod colecti v sau individual, o instituție de credit trebuie să fie în măsură să demonstreze faptul că impactul menționat a fost luat în considerare, astfel încât recunoașterea ECL nu a fost întârziată. Astfel de criterii trebuie să ducă la identificarea factorilor care afectează rambursarea, indiferent dacă este vorba despre motivația, disponibilitatea sau capacitatea împrumutatului de a - și îndeplini obligațiile contractuale sau despre termenii și condițiile expunerii din creditare. Factorii economici avuți în vedere (cum ar fi ratele șomajului sau gradul de ocupare) trebuie să fie relevanți pentru evaluare și, în funcție de circumstanțe, aceștia pot fi stabiliți la nivel internațional, național, regional sau local;
• c. să includă, în cazul expunerilor evaluate în mod colectiv, o descriere a bazei de constituire a grupurilor de portofolii de expuneri cu caracteristici de risc de credit comune;
• d. să identifice și să documenteze metodele de evaluare și măsurare a ECL [cum ar fi metoda ratei de pierdere, metoda probabilității de nerambursare (PD)/ pierderii în caz de nerambursare (LGD) sau o altă metodă] care să fie aplicate pentru fiecare expunere sau portofoliu;
• e. să documenteze motivele pentru care metoda selectată este considerată adecvată, mai ales dacă se aplică metode diferite de măsurare a ECL pentru diferite portofolii și tipuri de expuneri individuale. Instituțiile de credit trebuie să fie în măsură să ofere autorităților competente o justificare a oricăror modificări aduse metodei de măsurare (spre exemplu, o trecere de l a metoda privind rata pierderii la metoda PD/LGD) și să explice efectele cantitative ale unor astfel de modificări;
• f. să documenteze:
• i. intrările, datele și ipotezele utilizate în procesul de estimare a ajustărilor pentru pierderi , cum ar fi ratele istorice de pierdere, estimările PD/LGD și previziunile economice;
• ii. modul în care se stabilește durata unei expuneri sau a unui portofoliu (inclusiv modul în care au fost avute în vedere așteptările privind plățile în avans și nerambursările);
• iii. perioada de timp pentru care este evaluată experiența istorică de pierdere;
• iv. orice ajustări necesare pentru estimarea ECL în conformitate cu cadrul contabil aplicabil. Spre exemplu, în cazul în care condițiile economice actuale și cele previzionate sunt diferite de cele care au existat în perioada istorică de estimare utilizată, trebuie să se facă ajustări care să fie în concordanță cu respectivele diferențe din punct de vedere direcțional. În plus, este posibil ca o instituție de credit să fi suferit pierderi efective într - o măsură mai mică sau deloc în perioada istorică analizată; cu toate acestea condițiile actuale și cele anticipate pot fi diferite de condițiile din perioada istorică și trebuie să se evalueze și să se măsoare impactul acestor schimbări asupra ECL;
• g. să includă un proces de evaluare a caracterului adecvat al intrărilor și ipotezelor semnificative aferente metodei alese de măsurare a ECL. Baza intrărilor și ipotezelor utilizate în procesul de estimare a ajustărilor pentru pierderi trebuie să fie, în general, consecventă de la o perioadă la alta. În cazul în care intrările și ipotezele sau baza acestora se modifică, trebuie să se documenteze justificarea;
• h. să identifice situațiile care ar determina, în general, schimbări la nivelul metodelor de măsurare a ECL, a intrări lor sau a ipotezelor de la o perioadă la alta (spre exemplu, o instituție de credit poate afirma că un credit care a fost anterior evaluat în mod colectiv prin metoda PD/LGD poate fi detașat și evaluat individual prin metoda fluxului de numerar actualizat, ca urmare a primirii de informații noi, specifice împrumutatului, cum ar fi pierderea locului de muncă);
• i. să aibă în vedere factorii interni și externi relevanți care ar putea afecta estimările ECL, cum ar fi standardele de creditare aplicate unei expuneri din creditare la inițiere și modificările produse în industrie și la nivelul factorilor geografici, economici și politici;
• j. să abordeze modul în care se stabilesc estimările ECL (spre exemplu, ratele istorice de pierdere sau analiza migrației ca punct de pornire, ajustate potrivit informațiilor privind condițiile actuale și anticipate). O instituție de credit trebuie să aibă un punct de vedere obiectiv cu privire la incertitudinea și riscurile legate de activitățile sale de creditare, atunci când estimează ECL;
• k. să identifice factorii care sunt avuți în vedere atunci când se stabilesc perioadele de timp istorice adecvate pentru care se evaluează experiența istorică de pierdere. O instituție de credit trebuie să păstreze suficiente date istorice privind pierderile pentru a asigura o analiză semnificativă a experienței avute în ceea ce privește pierderile de credit în vederea utilizării acesteia ca punct de pornire atunci când estimează nivelul ajustărilor pentru pierderi pe bază colectivă sau individuală;
• l. să stabilească măsura în care valoarea garanției reale și a altor factori care diminuează riscul de credit afectează ECL;
• m. să pună în evidență politicile și procedurile instituției de credit cu privire la eliminări din bilanț și recuperări;
• n. să prevadă cerința ca analizele, estimările, revizuirile și alte sarcini/procese care sunt intrări pentru, sau ieșiri din, procesul de evaluare și măsurare a riscului de credit să fie efectuate de către personal competent, bine instruit și să fie validate de către angajați car e sunt independenți de activitățile de creditare ale instituției de credit. Aceste intrări și ieșiri generate prin aceste funcții trebuie să fie bine documentate, iar documentația trebuie să includă explicații clare care să susțină analizele, estimările și revizuirile;
• o. să documenteze metodele utilizate pentru validarea modelelor de măsurare a ECL (de exemplu, testele ex - post);
• p. să asigure că estimările ECL integrează în mod corespunzător informații anticipative, inclusiv factorii macroeconomici, care nu au fost deja incluse în ajustările pentru pierderi măsurate la nivel de expunere individuală. Aceasta poate impune conducerii să aplice un raționament cu experiență în materie de credite în vederea analizării tendințelor ample de la nivelul întregului portofoliu de credite, a schimbărilor produse la nivelu l modelului de afaceri al instituției de credit, a factorilor macroeconomici etc. și
• q. să implice un proces pentru evaluarea gradului de adecvare globală a ajustărilor pentru pierderi în conformitate cu cadrul contabil relevant, inclusiv revizuirea regulată a modelelor ECL.

Procesul de identificare a riscului de credit al unei instituții de credit trebuie să asigure faptul că factorii care au un impact asupra schimbărilor produse la nivelul riscului de credit și al estimărilor ECL sunt identificați în mod corespunzător și regulat. În plus, analiza riscului de credit inerent produselor și activităților noi trebuie să constituie un element cheie al procesului de identificare a riscului de credit, al evaluării riscului de credit și al măsurării ECL.

Conducerea su perioară trebuie să analizeze date concrete și circumstanțe relevante, inclusiv informații anticipative, care sunt susceptibile de a determina o diferență a ECL față de experiența istorică și care ar putea afecta riscul de credit și posibilitatea recuperăr ii complete a fluxurilor de numerar.

În ceea ce privește factorii legați de tipul, capacitatea și capitalul împrumutaților, termenii expunerilor din creditare și valorile activelor constituite drept garanții reale, împreună cu alți factori de diminuare a riscului de credit care ar putea afecta posibilitatea recuperării complete a fluxurilor de numerar, o instituție trebuie să aibă în vedere (în funcție de tipul expunerii):

• a. politicile și procedurile sale de creditare , inclusiv standardele de creditare și ter menii de creditare care erau în vigoare la momentul recunoașterii inițiale a expunerii din creditare față de debitor, precum și dacă expunerea din creditare a fost inițiată ca excepție de la această politică. Politica de creditare a unei instituții de credit trebuie să includă detalii privind standardele de creditare ale acesteia, precum și orientări și proceduri care să asigure desfășurarea procesului de aprobare a creditelor de către instituția de credit;
• b. sursele de venituri recurente ale debitorului disponibile pentru efectuarea plăților planificate ;
• c. capacitatea unui debitor de a genera un flux de numerar suficient pe durata instrumentului financiar;
• d. gradul general de îndatorare al debitorului și așteptările cu privire la schimbările de la nivelul gradului de îndatorare;
• e. motivația sau disponibilitatea debitorilor de a - și îndeplini obligațiile;
• f. activele negrevate cu sarcini¹⁰ pe care debitorul le poate constitui ca garanții reale pe piață sau bilateral pentru a strânge fonduri și așteptările cu privire la schimbările produse la nivelul valorii activelor respective;
• g. evenimente unice posibile în mod rezonabil și un comportament recurent care ar putea afecta capacitatea debitorului de a - și îndeplini obligațiile contractuale; și
• h. evaluarea promptă a valorii garanțiilor reale și analiza factorilor care ar putea avea un impact asupra valorii viitoare a garanției reale (ținând cont de faptul că valorile garanțiilor reale afectează în mod direct estimările LGD).

¹⁰ Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/79 al Comisiei din 18 decembrie 2014 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește grevarea cu sarcini a activelor, modelul punctelor de date unic și normele de validare.

În cazul în care au potențialul de a afecta capacitatea instituției de credit de a - și recupera sumele datorate, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere factori legați de modelul de afaceri al instituției de credit și condițiile macroeconomice actuale și previzionate, inclusiv însă fără a se limita la:

• a. c erințele privind concurența și cerințele legale și de reglementare;
• b. tendințele de la nivelul volumului general al creditelor instituției;
• c. profilul de risc de credit general al expunerilor din creditare ale instituției de credit și așteptările legate de schimbările de la nivelul acestuia;
• d. concentrările creditelor acordate debitorilor sau după tipul de produs, segment sau piața geografică;
• e. așteptările în ceea ce privește practicile de recuperare, de eliminare din bilanț și de recuperare;
• f. calitatea sistemului de revizuire a riscului de credit al instituției de credit și măsura în care este realizat controlul de către organul de conducere și conducerea superioară ale instituției de credit; și
• g. alți factori care ar putea avea un impact asupra ECL, inclusiv dar nu numai așteptările la nivelul schimbărilor în ceea ce privește rata șomajului, produsul intern brut, ratele dobânzii de referință, inflația, condițiile de lichiditate sau tehnologia.

Metodologiile solide privind riscul de credit trebuie să aibă în vedere diferite scenarii posibile și nu trebuie să se bazeze pe considerații pur subiective, părtinitoare sau exagerat de optimiste. Instituțiile de credit trebuie să elaboreze și să își documenteze procesele prin care sunt generate scenarii relevante care să fie utilizate la estimarea ECL. În special:

• a. instituțiile de credit trebuie să demonstreze și să documenteze modul în care s - ar schimba estimările ECL odată cu schimbările produse la nivelul scenariilor, inclusiv schimbările de la nivelul co ndițiilor externe relevante care ar putea avea un impact asupra estimărilor ECL sau a componentelor de calculare a ECL (cum ar fi parametrii PD și LGD);
• b. instituțiile de credit trebuie să aibă un proces documentat pentru stabilirea orizontului de timp al sc enariilor și, dacă este cazul, a modului în care se estimează ECL pentru expuneri a căror durată depășește perioada vizată de previziunea (previziunile) economică (economice) utilizată (utilizate);
• c. scenariile pot fi elaborate la nivel intern sau externalizate. În cazul scenariilor elaborate la nivel intern, instituțiile de credit trebuie să aibă o varietate de experți, cum ar fi experți de risc, economiști, directori economici și membri ai conducerii superioare care să asiste la selecția scenariilor care su nt relevante pentru profilul de expunere la riscul de credit al instituțiilor de credit. În cazul scenariilor externalizate, instituțiile de credit trebuie să se asigure că furnizorul extern adaptează scenariile pentru a reflecta activitatea și profilul de expunere la riscul de credit al instituțiilor de credit, deoarece acestea din urmă rămân responsabile pentru aceste scenarii;
• d. testarea ex- post trebuie efectuată pentru a asigura faptul că se iau în considerare și se integrează în estimările ECL factorii economici cei mai relevanți care afectează gradul de recuperare și riscul de credit și
• e. în cazul în care există indicatori de piață [cum ar fi marjele aferente contractelor de tip credit default swap], conducerea superioară i -ar putea considera drept indicat ori de referință valabili pentru verificarea consecvenței raționamentelor proprii.

Chiar dacă o instituție de credit nu trebuie să identifice sau să modeleze fiecare scenariu posibil prin simulări de scenarii, aceasta trebuie să aibă în vedere toate informațiile rezonabile și justificabile relevante pentru produs, debitor, modelul de afaceri sau mediul economic și de reglementare atunci când elaborează estimări ale ECL. Atunci când elaborează astfel de estimări în scopul raportării financiare, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere experiența și lecțiile învățate din exerciții similare desfășurate în scopuri de reglementare (deși scenariile elaborate în condiții de criză nu sunt prevăzute a fi utilizate în mod direct în scopuri contabile). Informațiile anticipative, inclusiv previziunile economice și factorii de risc de credit aferenți utilizați pentru estimările ECL, trebuie să fie consecvente cu intrările pentru alte estimări relevante din cadrul situațiilor financiare, al bugetelor, al planurilor strategice și de capital, precum și cu alte informații utilizate pentru administrare și raportare în cadrul unei instituții de credit.

Conducerea superioară trebuie să aibă capacitatea de a demonstra faptul că înțelege și că analizează în mod corespunzător riscurile inerente atunci când stabilește prețurile pentru expunerile din creditare. Instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită următoarelor tipare aferente situațiilor întâlnite care ar putea indica estimări necorespunzătoare ale ECL:

• a. acordarea de credite debitorilor pe baza unor surse de venit fragile (care ar putea deveni nerecurente într - o situație de declin economic ) sau fără documentarea sau verificarea limitată a surselor de venit ale debitorului;
• b. cerințe ale serviciului datoriei ridicate în raport cu fluxurile de numerar așteptate nete disponibile ale debitorului;
• c. grafice flexibile de rambursare, inclusiv perioade de grație, plăți care vizează exclusiv dobânda și caracteristici de natura amortizării negative;
• d. în cazul finanțărilor bazate pe proprietăți imobiliare sau alte active, creditarea unor sume egale cu sau care depășesc valoarea proprietății finanțate sau dacă nu se asigură o marjă adecvată de protecție prin intermediul garanției reale;
• e. creșteri nejustificate la nivelul modificărilor expunerilor din creditare din cauza dificultăților financiare cu care se confruntă debitorul¹¹ sau al renegocierilor/modificărilor expunerilor din creditare din alte motive (cum ar fi presiunile concurențiale cu care se confruntă instituțiile de c redit);
• f. eludarea cerințelor privind clasificarea și ratingul, inclusiv reeșalonarea, refinanțarea sau reclasificarea expunerilor din creditare;
• g. creșteri nejustificate ale volumului de credit, mai ales relativ la creșterea volumului de credite acordate de c ătre alți creditori de pe aceeași piață; și
• h. creșterea volumului și a severității creditului restant, de calitate inferioară și depreciat.

¹¹ A se vedea, de asemenea, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/227 al Comisiei din 9 ianuarie 2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 41, 20.2.2015, p. 1) care stabilește definiții specifice ale măsurilor de restructurare datorată dificultăților financiare și ale expunerilor neperformante.

Politicile contabile ale instituțiilor de credit trebuie să abordeze, iar metodologia lor privind ajustările pentru pierderi trebuie să includă standarde pentru (a) renegocieri/modificări ale expunerilor din creditare din cauza dificultăților financiare sau din alte motive, ținând cont, de asemenea, de definițiile specifice ale măsurilor de restructurare datorată dificultăților financiare stabilite în partea a doua din anexa V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei și (b) tratarea expunerilor din creditare depreciate ca urmare a riscului de credit, cumpărate sau inițiate, astfel cum se prevede în cadrul contabil aplicabil:

• a. Instituțiile de credit trebuie să țină cont de următoarele standarde legate de renegocieri/modificări ale expunerilor din creditare:
• i. Metodologia privind ajustările pentru pierderi trebuie să permită instituț iilor de credit să efectueze o evaluare robustă a riscului de credit și o măsurare a ECL astfel încât nivelul ajustărilor pentru pierderi să reflecte în continuare posibilitatea recuperării fondului expunerii renegociate/modificate, indiferent dacă activul inițial este derecunoscut, sau nu, în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.
• ii. Renegocierile/modificările nu trebuie să conducă automat la concluzia că a existat o scădere imediată a riscului de credit asociat expunerii. Orice scădere a nivelului raportat al ajustărilor pentru pierderi din cauza unui nivel de risc de credit îmbunătățit trebuie să fie susținută de dovezi clare. Clienții trebuie să demonstreze, în mod consecvent pe o perioadă de timp rezonabilă, un nivel satisfăcător de performanță a plății, înainte de a se considera faptul că riscul de credit a scăzut, ținând cont totodată de cerințele relevante pentru expunerile aflate în perioada de probă, astfel cum sunt definite în partea a doua din anexa V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei.
• iii. Instituțiile de credit trebuie să analizeze cu atenție dacă se asigură în mod rezonabil recuperarea sumei principale a creditului atunci când rambursarea este efectuată doar sub forma plăților dobânzii, ca urmare a unei renegocieri sau modificări. În plus, alte întârzieri așteptate la nivelul plății respectivelor fluxuri de numerar ar putea constitui drept dovadă a faptului că riscul de credit nu s - a îmbunătățit și că, astfel, nivelul ECL trebuie să fie reevaluat cu atenție.
• iv. De asemenea, metodologiile trebuie să semnaleze personalului de credit să anunțe imediat f uncția de contabilitate a instituției atunci când se renegociază sau se modifică expuneri pentru a asigura contabilizarea corectă a schimbării produse. În cazul renegocierilor și modificărilor mai complexe, trebuie să aibă loc o comunicare regulată între personalul de credit și funcția de contabilitate.
• b. Instituțiile de credit trebuie să țină cont de următoarele standarde legate de expuneri din creditare depreciate ca urmare a riscului de credit, cumpărate sau inițiate:
• i. Metodologia trebuie să permită o identificare și contabilizare corespunzătoare a creditelor depreciate ca urmare a riscului de credit, cumpărate sau inițiate .
• ii. Estimările fluxurilor de numerar în cazul acestor expuneri din creditare trebuie să fie revizuite în fiecare perioadă de raportare și actualizate dacă este necesar. Astfel de actualizări trebuie să fie dovedite și documentate în mod corespunzător și aprobate de către conducerea superioară.

4.2.3 Principiul 3 — Procesul de rating al riscului de credit și grupare a expunerilor

O instituție de credit trebuie să instituie un proces de rating al riscului de credit pentru a grupa în mod corespunzător expunerile din creditare pe baza caracteristicilor comune la nivel de risc de credit.

Procesul de rating al riscului de credit

În cadrul procesului lor d e evaluare a riscului de credit, instituțiile de credit trebuie să instituie proceduri și sisteme informaționale complexe pentru a monitoriza calitatea expunerilor lor din creditare. Acestea includ un proces eficace de rating al riscului de credit care să cuprindă variabilitatea, tipul și factorii determinanți ai riscului de credit care se pot manifesta în timp pentru a asigura în mod rezonabil monitorizarea corespunzătoare a tuturor expunerilor din creditare și măsurarea corespunzătoare a ajustărilor pentr u pierderi aferente ECL.

Procesul de rating al riscului de credit trebuie să includă o funcție independentă de verificare. Repartizarea inițială a expunerilor în clase de risc de credit și actualizarea permanentă a acestora de către personalul de credit al departamentului de relații cu publicul trebuie să fie supuse verificării de către o funcție de verificare independentă.

Instituțiile de credit trebuie să țină cont de o serie de criterii atunci când repartizează o expunere din creditare într - o clasă de risc de credit la recunoașterea inițială a acesteia, inclusiv, în măsura în care acest lucru este relevant, de tipul produsului, termenii și condițiile acestuia, tipul și valoarea garanției reale, caracteristicile și datele geografice ale debitorului sau o c ombinație a acestora.

Atunci când se schimbă încadrarea existentă într - o clasă de risc de credit, fie la nivel de portofoliu fie la nivel individual, instituțiile de credit trebuie să țină cont de alți factori relevanți cum ar fi, printre altele, schimbările produse în ceea ce privește perspectiva industriei, ratele de creștere economică și atitudinea clienților, precum și schimbările de la nivelul previziunilor economice (cum ar fi ratele dobânzii, rata șomajului și prețurile mărfurilor) și deficiențele creditării identificate după recunoașterea inițială.

Sistemul de rating al riscului de credit trebuie să cuprindă toate expunerile din creditare atunci când evaluează impactul schimbărilor produse la nivelul riscului de credit, nu doar pe cele care este posibil să fi suferit creșteri semnificative la nivelul riscului de credit, să fi produs pierderi sau să determine o depreciere a creditului. Astfel se permite diferențierea adecvată a riscului de credit și gruparea expunerilor din creditare în cadrul sistemului de rating al riscului de credit și se reflectă riscul expunerilor individuale și, atunci când riscurile sunt agregate la nivelul tuturor expunerilor, nivelul riscului de credit de la nivelul portofoliului în ansamblu. În acest context, un sistem eficace de rating al riscului de credit trebuie să permită instituțiilor de credit să identifice atât migrația riscului de credit, cât și schimbările semnificative produse la nivelul riscului de credit.

Instituțiile de credit trebuie să descrie elementele sistemului lor de rating al riscului de credit, să definească în mod clar fiecare clasă de risc de credit și să numească personalul responsabil de proiectarea, implementarea, funcționarea și performanța sistemului, precum și persoanele responsabile de testarea și validarea periodică (mai exact, funcția de verificare independentă).

Clasele de risc de credit trebuie revizuite ori de câte ori se primesc informații noi relevante sau se schimbă așteptarea legată de riscul de credit al unei instituții de credit. Cla sele de risc de credit atribuite trebuie să facă obiectul unei revizuiri formale periodice (spre exemplu, cel puțin anual sau mai frecvent, dacă acest lucru este necesar într - o jurisdicție) pentru a obține certitudinea rezonabilă a faptului că respectivele clase sunt precise și actualizate. Clasele de risc de credit pentru expunerile din creditare evaluate individual care prezintă un grad mai ridicat de risc sau o depreciere a creditului trebuie să fie verificate mai frecvent decât anual. Estimările ECL trebuie să fie actualizate în mod oportun pentru a reflecta schimbările produse la nivelul claselor de risc de credit pentru grupuri de expuneri sau expuneri individuale.

Gruparea bazată pe caracteristicile comune la nivel de risc de credit

Instituțiile de credit trebuie să grupeze expunerile având caracteristici comune la nivel de risc de credit într - un mod suficient de granular pentru a permite evaluarea rezonabilă a schimbărilor produse la nivelul riscului de credit și, astfel, a impactului asupra estimării ECL pentru aceste grupuri.

Metodologia unei instituții de credit pentru gruparea expunerilor în vederea evaluării riscului de credit (cum ar fi în funcție de tipul instrumentului, termenii și condițiile produsului, industrie/segmentul de piață, locația geografică sau origini) trebuie să fie documentată și supusă unei verificări și aprobări interne corespunzătoare de către conducerea superioară.

Expunerile din creditare trebuie să fie grupate în funcție de caracteristicile comune la nivel de risc de credit astfel încât schimbările produse la nivelul riscului de credit să reacționeze la impactul condițiilor în schimbare asupra unui set comun de factori determinanți ai riscului de credit. Aici se include luarea în considerare a efectului produs asupra riscului de credit al grupului ca răspuns la schimbările produse la nivelul informațiilor anticipative, inclusiv a factorilor macroeconomici. Baza grupării trebuie să fie verificată de către conducerea superioară pentru a se asigura de faptul că expunerile din cadrul grupului rămân omogene sub aspectul reactivității acestora la factorii determinanți ai riscului de credit și că, în timp, nu s- au schimbat caracteristicile relevante ale riscului de credit și impactul acestora asupra nivelului de risc de credit pentru grup.

Expunerile nu trebuie să fie grupate în așa fel încât o creștere a riscului de credit al anumitor expuneri să fie disimulată de performanța grupului în ansamblu.

Instituțiile de credit trebuie să instituie un proces robust pentru a asigura gruparea inițială corespunzătoare a expunerilor lor din creditare. Ulterior, gruparea expunerilor trebuie să fie reevaluată, iar expunerile trebuie să fie segmentate din nou dacă se primesc informații noi relevante sau așteptările schimbate ale unei instituții de cr edit cu privire la riscul de credit sugerează faptul că este necesară o ajustare permanentă. Dacă o instituție de credit nu poate segmenta din nou expunerile cu promptitudine, trebuie să se recurgă la o ajustare temporară.

Recurgerea la ajustări temporare

Instituțiile de credit trebuie să recurgă la ajustarea temporară a unei ajustări pentru pierderi doar ca măsură provizorie, în special în situații tranzitorii sau atunci când există timp insuficient pentru a integra în mod corespunzător informațiile noi relevante în procesul existent de rating și modelare ale riscului de credit sau pentru a segmenta din nou grupuri existente de expuneri din creditare sau atunci când expunerile din creditare din cadrul unui grup de expuneri din creditare reacționează la factori sau evenimente diferit de așteptarea inițială.

Nu trebuie să se recurgă în mod continuu la astfel de ajustări pe termen lung în cazul unui factor de risc non- tranzitoriu. Dacă nu se preconizează ca motivul ajustării să fie temporar, cum ar fi apariția unui nou factor determinant al riscului care nu a fost integrat anterior în metodologia instituției de determinare a ajustărilor pentru pierderi, metodologia trebuie să fie actualizată pe termen scurt pentru a integra factorul prevăzut a avea un impact per manent asupra măsurării ECL.

Recurgerea la ajustările temporare presupune aplicarea unui raționament semnificativ, ceea ce duce la posibilitatea formării unei opinii subiective. Pentru a evita posibilitatea formării unei opinii subiective, ajustările temporare trebuie să fie în mod direcțional în concordanță cu previziunile anticipative, să fie susținute de o documentație adecvată și să facă obiectul unor procese de guvernanță adecvate.

4.2.4 Principiul 4 — Adecvarea ajustării pentru pierderi

Suma agregată a ajustărilor pentru pierderi a unei instituții de credit, indiferent dacă ajustările pentru pierderi sunt stabilite pe bază colectivă sau individuală, trebuie să fie suficientă și în concordanță cu obiectivele prevăzute prin cadrul contabil aplicabil.

Insti tuțiile de credit trebuie să implementeze metodologii solide privind riscul de credit cu obiectivul de a asigura echilibrul general al ajustărilor pentru pierderi aferente ECL în conformitate cu cadrul contabil aplicabil și de a reflecta ECL în mod corespunzător în cadrul respectiv.

Atunci când evaluează adecvarea ajustărilor pentru pierderi, instituțiile de credit trebuie să țină cont de factorii relevanți și de așteptările de la data raportării care ar putea afecta posibilitatea recuperării fluxurilor de numerar rămase pe durata existenței unui grup de expuneri din creditare sau a unei singure expuneri din creditare. Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere informații care depășesc datele istorice și actuale și să țină cont de informații anticipative rezonabile și justificabile, inclusiv de factori macroeconomici, care prezintă relevanță pentru expunerea (expunerile) supusă (supuse) evaluării (spre exemplu, de tip retail sau angro) în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.

În funcție de capacitatea de a integra informații anticipative în estimarea ECL, instituțiile de credit ar putea utiliza metode de evaluare individuală sau colectivă; indiferent de metoda de evaluare utilizată, acestea trebuie să fie în concordanță cu cerințele contabile relevante și să nu genereze măsurători ale ajustărilor pentru pierderi semnificativ diferite. Împreună, evaluările individuale și colective constituie baza ajustărilor pentru pierderi aferente ECL.

Metoda de evaluare a ECL utilizată trebuie să fie cea mai potrivită în circumstanțele date și, de regulă, trebuie să fie armonizată cu modul în care instituția de credit administrează expunerea din creditare. Spre exemplu, evaluarea colectivă este utilizată deseori pentru grupuri mari de expuneri omogene din creditare având caracteristici comune la nivel de risc de credit, cum ar fi portofoliile de retail. Evaluările individuale sunt deseori efectuate în cazul expunerilor semnificative sau atunci când au fost identificate preocupări legate de credit la nivelul creditulu i individual, cum ar fi lista de observație sau creditele restante.

Indiferent de metoda de evaluare utilizată (individuală sau colectivă), o instituție de credit trebuie să se asigure că aceasta nu duce la recunoașterea cu întârziere a ECL.

Atunci când instituțiile de credit recurg la evaluări individuale, estimarea ECL trebuie să integreze întotdeauna impactul așteptat al tuturor informațiilor anticipative rezonabile și justificabile, inclusiv al factorilor macroeconomici, care afectează posibilitatea recuperării și riscul de credit. Atunci când aplică o metodă de evaluare individuală, în același mod ca și în cazul evaluării colective, documentația instituției de credit trebuie să demonstreze în mod clar modul în care informațiile anticipative, inclusiv factorii macroeconomici, au fost reflectate în evaluarea individuală.

În cazurile în care evaluările individuale ale unei instituții de credit nu iau în considerare în mod corespunzător informații anticipative și, pentru a permite identificarea relațiilor di ntre informațiile anticipative și estimările ECL care este posibil să nu fie aparente la nivel individual, o instituție trebuie să grupeze expunerile din creditare având caracteristici comune la nivel de risc de credit pentru a estima impactul informațiilor anticipative, inclusiv al factorilor macroeconomici. Invers, atunci când instituțiile de credit stabilesc faptul că toate informațiile anticipative rezonabile și justificabile au fost integrate în evaluarea individuală a ECL, nu trebuie să se efectueze o evaluare anticipativă suplimentară pe bază colectivă dacă prin aceasta s- ar ajunge la o cuantificare dublă.

4.2.5 Principiul 5 —Validarea modelului ECL

O instituție de credit trebuie să instituie politici și proceduri pentru a valida în mod corespunzător modelele utilizate pentru măsurarea ECL.

Instituțiile de credit ar putea utiliza în procesul de evaluare și măsurare a ECL modele și estimări bazate pe ipoteze pentru identificarea și măsurarea riscurilor la nivelul individual al expunerii din creditare și la nivelul general al portofoliilor, inclusiv clasificarea creditelor, identificarea riscului de credit, măsurarea ajustărilor pentru pierderi aferente ECL în scopuri contabile, simulările de criză și alocarea de capital. Modelele utilizate în procesul de evalu are și măsurare a ECL trebuie să aibă în vedere impactul schimbărilor produse la nivelul debitorului și al variabilelor privind riscul de credit, cum ar fi schimbările de la nivelul PD, LGD, sumele aferente expunerii, valorile garanțiilor reale, migrarea probabilităților de neîndeplinire a obligațiilor de plată și clasele interne de risc de credit ale debitorului pe baza informațiilor istorice, actuale și anticipative rezonabile și justificabile, inclusiv a factorilor macroeconomici.

Instituțiile de credit trebuie să instituie politici și proceduri pentru a valida în mod corespunzător precizia și consecvența modelelor utilizate la evaluarea riscului de credit și la măsurarea ECL, inclusiv sistemele și procesele lor de rating al riscului de credit bazat pe mo dele și estimarea tuturor componentelor de risc relevante la utilizarea inițială a modelelor și în regim permanent. Astfel de politici și proceduri trebuie să includă în mod adecvat rolul raționamentului profesional.

Modelele ECL trebuie să fie validate atunci când sunt elaborate și atunci când se aduc schimbări semnificative acestora și trebuie să se asigure faptul că modelele sunt adecvate pentru utilizarea lor propusă în mod permanent.

Un cadru solid de validare a modelelor trebuie să includă, printre altele, următoarele elemente:

• a. Roluri și responsabilități clare pentru validarea modelelor, cu nivel corespunzător de independență și competență. Modelele trebuie să fie evaluate independent de procesul de dezvoltare a acestora și de către personal care deține experiența și expertiza necesară. Constatările și rezultatele validării modelelor trebuie să fie raportate cu promptitudine și în mod oportun la nivelul corespunzător de autoritate. În cazul în care o instituție de credit și -a externalizat funcția de validare unei părți externe, instituția de credit rămâne responsabilă de eficacitatea întregii activități de validare a modelelor și trebuie să se asigure că activitatea desfășurată de către partea externă îndeplinește elementele unui cadru solid de validare a modelelor în mod permanent.
• b. Un domeniu de aplicare și o metodologie de validare a modelelor corespunzătoare trebuie să includă un proces sistematic de evaluare a caracterului solid, consecvenței și preciziei modelului, precum și a relevanței permanente a acestuia pentru expunerea individuală din creditare sau portofoliul aferent. Un proces de validare a modelului eficace trebuie să permită totodată identificarea și abordarea promptă a eventualelor limitări ale unui model. Domeniul de aplicare al validării trebuie să includă o verificare a intrărilor modelului, a proiectului de model și a rezultatelor/performanței modelului.
• • Intrările modelului: Instituțiile de credit trebuie să dețină standarde de calitate și fiabilitate instituite la nivel intern cu privi re la datele (informații istorice, actuale și anticipative) utilizate ca intrări ale modelului. Datele utilizate pentru estimarea ajustărilor pentru pierderi aferente ECL trebuie să fie relevante pentru portofoliile instituțiilor de credit și, în măsura posibilității, să fie precise, fiabile și complete (mai exact, fără excluderi care ar putea fi subiective pentru estimările ECL). Validarea trebuie să asigure faptul că datele utilizate respectă aceste standarde.
• • Proiectul de model: În cazul proiectului de model, validarea trebuie să evalueze dacă teoria care stă la baza modelului este sigură din punct de vedere conceptual, recunoscută și acceptată în general pentru scopul vizat. Din perspectiva anticipativă, validarea trebuie să evalueze totodată măsura în care modelul, la nivelul general al modelului și cel individual al factorului de risc, poate ține cont de schimbările apărute în mediul economic sau de creditare, precum și de schimbările aduse profilului economic sau strategiei portofoliului, fără reducerea semnificativă a caracterului robust al modelului.
• • Rezultatul/performanța modelului: Instituțiile de credit trebuie să instituie standarde la nivel intern pentru performanța acceptabilă a modelului. În cazul în care se încalcă semnificativ pragurile de performanță, trebuie luate măsuri de remediere care să ducă până la recalibrarea sau reelaborarea modelului.
• c. Documentația cuprinzătoare a cadrului și procesului de validare a modelului. Aceasta trebuie să documenteze procedurile de validare desfășurate, orice schimbări aduse metodologiei și instrumentelor de validare, seria de date utilizate, rezultatele validării și orice măsuri de remediere dacă este necesar. Instituțiile de credit trebuie să asigure verificarea și actualizarea regulată a documentației.
• d. O v erificare a procesului de validare a modelului de către părțile independente (de exemplu, părți interne sau externe) pentru evaluarea eficacității generale a procesului de validare a modelului și independența procesului de validare a modelului față de procesul de elaborare a acestuia. Constatările verificării trebuie să fie raportate cu promptitudine și în mod oportun la nivelul corespunzător de autoritate (de exemplu, conducerea superioară, comitetul de audit).

4.2.6 Principiul 6 — Raționamentul cu experiență în materie de credite

Pentru evaluarea riscului de credit și măsurarea ECL este esențial să se apeleze la raționamentul cu experiență în materie de credite al unei instituții de credit, în special atunci când se analizează informații anticipative rezonabile și justificabile, inclusiv factori macroeconomici.

Instituțiile de credit trebuie să dețină instrumentele necesare pentru a asigura o estimare robustă și o recunoaștere promptă a ECL. Dat fiind faptul că este posibil ca informațiile despre experiența istorică în materie de pierderi sau impactul condițiilor actuale să nu reflecte pe deplin riscul de credit în expunerile din creditare, instituțiile de credit trebuie să apeleze la raționamentul lor cu experiență în materie de credite pentru a integra în mod minuțios impactul așteptat al tuturor informațiilor anticipative rezonabile și justificabile, inclusiv al factorilor macroeconomici, asupra propriei estimări a ECL. Faptul că o instituție de credit apelează la raționamentul său cu experiență în materie de credite trebuie să fie documentat în metodologia privind riscul de credit a instituției de credit și supus unei supravegheri corespunzătoare.

Informațiile istorice oferă o bază utilă pentru identificarea tendințelor și a corelațiilor necesare pentru identifi carea factorilor determinanți ai riscului de credit în cazul expunerilor din creditare. Însă estimările ECL nu trebuie să ignore impactul evenimentelor (anticipative) și al condițiilor asupra acestor factori determinanți. Estimarea trebuie să reflecte defi citele de numerar așteptate ca urmare a unui astfel de impact.

Nu trebuie să se evite analizarea informațiilor anticipative pe baza faptului că o instituție de credit consideră costul integrării unor astfel de informații anticipative ca fiind foarte ridica t sau inutil sau pentru că există incertitudine la nivelul formulării de scenarii anticipative, decât dacă respectivul cost suplimentar și sarcina operațională care vor fi introduse nu contribuie la un proces de punere în aplicare a unui cadru contabil al ECL de înaltă calitate.

Instituțiile de credit trebuie să fie în măsură să demonstreze faptul că informațiile anticipative incluse în procesul de estimare a ECL au o legătură cu factorii determinanți ai riscului de credit în cazul anumitor expuneri sau portofolii. Dat fiind faptul că s - ar putea să nu fie posibil să se demonstreze existența unei legături strânse în termeni statistici formali între anumite tipuri de informații sau chiar informațiile stabilite în ansamblu, și factorii determinanți ai riscului de credit, instituțiile de credit trebuie să apeleze la raționamentul lor cu experiență în materie de credite atunci când stabilesc un nivel corespunzător al ajustărilor pentru pierderi individuale sau colective. Atunci când un factor anticipativ care a fo st identificat ca fiind relevant nu este integrat în evaluarea individuală sau colectivă, este posibil să fie necesară efectuarea de ajustări temporare.

Previziunile macroeconomice și alte informații relevante trebuie să fie aplicate în mod consecvent la n ivelul portofoliilor în cazul în care factorii determinanți ai riscului de credit sunt afectați de aceste previziuni/ipoteze în același mod. Mai mult, atunci când se elaborează estimări ECL, instituțiile de credit trebuie să apeleze la raționamentul lor cu experiență în materie de credite pentru a analiza punctul lor de vedere în ciclul de creditare, acesta putând fi diferit în jurisdicțiile în care acestea dețin expuneri din creditare.

Instituțiile de credit trebuie să acționeze cu grijă atunci când stabilesc nivelul ajustărilor pentru pierderi aferente ECL care să fie recunoscute în scopuri contabile, pentru a asigura caracterul adecvat al estimărilor rezultate (mai exact, să fie în concordanță cu neutralitatea, și să nu fie nici subevaluate nici supraevaluate).

În plus, instituțiile de credit trebuie să recurgă la o serie amplă de informații derivate din procesul de administrare a riscului de credit, inclusiv la cele anticipative în scopul administrării riscurilor și al adecvării capitalului, atunci când elaborează estimări ale ECL.

4.2.7 Principiul 7 — Procese, sisteme, instrumente și date comune

Instituțiile de credit trebuie să aibă un proces sigur de evaluare și măsurare a riscului de credit, care să le ofere o bază solidă pentru procese, sisteme, instrumente și date comune de evaluare a riscului de credit și pentru a ține cont de pierderile de credit așteptate.

În măsura posibilității, instituțiile de credit trebuie să utilizeze procese, sisteme, instrumente și date comune de evaluare a riscului de credit, de măsurare a ECL în scopuri contabile și de stabilire a pierderilor așteptate în scopuri de adecvare a capitalului în vederea consolidării fiabilității și consecvenței estimărilor ECL rezultate, a creșterii transparenței și, prin disciplina pieței, a furnizării de stimulente pentru respectarea practicilor solide în materie de risc de credit.

Practicile privind riscul de credit trebuie să fie revizuite periodic pentru a verifica dacă sunt cuprinse datele relevante disponibile în cadrul organizației unei instituții de credit și dacă sistemele sunt actualizate, deoarece practicile de creditare și cele economice ale instituției de credit se schimbă sau evoluează în timp. Trebuie să se stabilească o buclă de feedback pentru a asigura transmiterea informațiilor privind estimările ECL, schimbările de la nivelul riscului de credit și pierderile efective suferite ca urmare a expunerilor din creditare către experții în materie de risc de credit, personalul de contabilitate și de raportare în scopuri de reglementare și, în special, către personalul responsabil cu creditarea.

Procesele, sistemele, instrumentele și datele comune menționate mai sus ar putea include sistemele de rating al riscului de credit, PD estimată (sub rezerva unor ajustări adecvate), statutul de restan ță, raportul între valoarea creditului acordat și cea a garanției aferente creditului, ratele istorice de pierdere, tipul produsului, graficul de amortizare, cerințe privind plata avansului, segmentul de piață, locația geografică, data inițială (mai exact, data conceperii) și tipul garanției reale.

4.2.8 Principiul 8 —Publicarea de informații

În acțiunile sale de publicare a informațiilor, o instituție de credit trebuie să promoveze transparența și comparabilitatea oferind informații oportune, relevante și utile pentru luarea deciziei.

Obiectivul publicării de informații este de a oferi în mod clar și inteligibil unei categorii vaste de utilizatori informații utile pentru luarea deciziei cu privire la poziția financiară și performanța unei instituții de credit, precum și la schimbările produse la nivelul acestora. Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere furnizarea de informații relevante și comparabile pentru ca utilizatorii să poată lua decizii prompte, în cunoștință de cauză și să poată evalua diligența organului de conducere și a conducerii superioare.

Prezentarea de informații financiare și privind administrarea riscului de credit trebuie să fie în conformitate cu cadrele contabile și de supraveghere aplicabile¹² . Instituțiile de credit trebuie să prezinte informațiile necesare pentru a descrie în mod echitabil expunerea la riscul de credit a unei instituții de credit, inclusiv estimările sale privind ECL și să ofere informații relevante cu privire la practicile de creditare ale unei instituții de c redit.

¹² În conformitate cu partea a opta din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, Ghidul ABE GL/2016/11 privind cerințele de publicare de la partea a opta din Regulamentul (UE) nr. 573/2013) și Ghidul ABE GL/2014/14 asupra pragului de semnificație, al proprietății și confidențialității și asupra frecvenței de publicare specificate în articolele 432 alineatul (1) și (2) și articolul 433 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

În concordanță cu standardele și reglementările contabile aplicabile, conducerea superioară a instituțiilor de credit trebuie să aplice un raționament pentru a stabili nivelul adecvat de agregare și dezagregare a datelor publicate, astfel încât prezentarea de informații să respecte cerințele contabile și să ofere detalii despre expunerea la riscul de credit și ECL ale unei instituții de credit pentru ca utilizatorii să efectueze o analiză individuală a instituției și comparații relevante cu grupuri omoloage.

Prin prezentarea de informații la nivel cantitativ și calitativ, atunci când acestea sunt luate în ansamblu, trebuie să se comunice utilizatorilor principalele ipoteze/intrări utilizate pentru elaborarea estimărilor ECL. Prezentarea de informații trebuie să evidențieze politici și definiții care sunt esențiale pentru estimarea ECL (cum ar fi baza unei instituții de credit pentru gruparea expunerilor din creditare în portofolii având caracteristici similare la nivel de risc de credit și definiția acesteia pentru neîndeplinirea obligației de plată¹³ ), factori care pot produce schimbări la nivelul estimărilor ECL și al modului de integrare a raționamentului cu experiență în materie de credite al conducerii superioare. Prezentarea de politici semnificative trebuie să indice modul în care aceste politici au fost puse în aplicare în contextul specific al instituției de credit.

¹³ A se vedea paragrafele 89 și 90 din secțiunea următoare pentru orientări suplimentare cu privire la definiția neîndeplinirii obligației de plată.

Instituțiile de credit trebuie să ofere prezentări calitative de informații cu privire la modul în care au fost integrate în procesul de estimare a ECL informațiile anticipative, inclusiv factorii macroeconomici, în conformitate cu cadrul contabil aplicabil, în special atunci când evaluarea este efectuată pe bază individuală.

Prezentările privind baza pentru gruparea expunerilor din creditare trebuie să includă informații referitoare la modul în care conducerea superioară se asigură de faptul că expunerile din creditare sunt grupate în mod corespunzător, astfel încât aceste grupuri să aibă în continuare caracteristici comune la nivel de risc de credit.

Pentru a îmbunătăți calitatea și semnificația informațiilor prezentate pentru estimările ECL, instituțiile de credit trebuie să ofere periodic o explicație a schimbărilor semnificative aduse estimării ECL. Aceste informații trebuie să includă atât prezentări calitative, cât și prezentări cantitative care să sporească înțelegerea modului în care estimările ECL au suferit modificări.

Organul de conducere al instituțiilor de credit trebuie să verifice în mod regulat politicile de prezentare de informații pentru a obține certitudinea că informațiile prezentate continuă să fie relevante pentru profilul de risc al instituției de credit, concentrarea produselor, normele industriei și condițiile actuale ale pieței. Procedând astfel, instituțiile de credit trebuie să ofere prezentări de informații care să faciliteze compararea cu omologii săi, permițând utilizatorilor să monitorizeze periodic schimbările produse la nivelul estimărilor ECL ale instituției de credit și să efectueze analize semnificative între grupuri omoloage de la nivel național și internațional.