|
Instituțiile de credit trebuie să elaboreze, să revizuiască periodic și să - și monitorizeze propria aderare la politicile referitoare la cadrul de administrare a NPE-urilor. Ținând cont de principiul proporționalității și pentru a asigura implementarea strategiei instituției de credit (inclusiv strategia pentru NPL-uri și planul operațional, dacă este cazul), trebuie instituite următoarele politici: Politica de administrare a arieratelor Această politică trebuie să stabilească modelul operațional al instituției de credit privind NPE-urile (vezi secțiunea 5.2), și să cuprindă cel puțin următoarele elemente: - • structura și liniile de responsabilitate ale unităților de restructurare a NPE-urilor , cu factori declanșatori ai transferului expunerii bine definiți și o referință la gruparea expunerilor (vezi secțiunea 5.2.3);
- • procedura care trebuie respectată de personalul implicat va include cel puțin:
- - procedura și criteriile de transfer al expunerii care trebuie respectate pentru fiecare
etapă a arieratelor, arierate cu perioade de restanță scurtă și arierate cu perioadă de restanță lungă; - - procedura de urmat în cazul în care debitorul este clasificat ca fiind necooperant și/sau neviabil, precum și criteriile în baza cărora debitorul este clasificat astfel;
- - comunicarea cu debitorul în fiecare etapă, care trebuie să respecte cadrul legislativ
al țării în care își desfășoară activitatea (de exemplu, codul de conduită); - - instrumentele de monitorizare și metodele ce urmează a fi aplicate;
- • cerințe de resurse umane și tehnice;
- • rapoartele ce trebuie întocmite la nivel intern în scopul monitorizării și pentru transmiterea regulată de informații actualizate către organul de conducere.
La elaborarea politicii lor de administrare a arieratelor, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare dispozițiile articolului 28 din Directiva 2014/17/UE și în special dispozițiile Ghidului ABE privind arieratele și executarea silită. Politica de restructurare Politica de restructurare descrisă în secțiunea 6.2.1 trebuie să prevadă cel puțin următoarele: - • Documentele financiare și non - financiare necesare ce trebuie solicitate și furnizate de diferite tipuri de debitori pentru ca responsabilul de credite să poată demonstra capacitatea de rambursare cu privire la principal și la dobândă.
- • Principalii indicatori și coeficienți financiari minimi privind capacitatea de rambursare care trebuie utilizați de responsabilul de credite, în funcție de portofoliu/produs/sector, pentru a evalua integral capacitatea de rambursare a debitorului; orientări specifice sectorului pentru a stabili principalii indicatori și coeficienți financiari la nivel de sector (IMM - uri și societăți).
- • Procesul de stabilire și implementare a celei mai adecvate soluții de restructurare pentru un debitor:
- - Pentru clienții din segmentul retail, se vor folosi arbori decizionali. Procesul pentru clienții din segmentul retail trebuie să respecte dispozițiile Ghidului ABE privind arieratele și executarea silită. Pentru alți debitori decât cei din segmentul retail, în cazul în care o abordare bazată pe arbori decizionali nu este adecvată, atunci politica trebuie să prevadă instrucțiuni clare pentru responsabilul de credite cu privire la modul de evaluare a adecvării unui tratament de restructurare.
- - În cazul debitorilor pentru care nu se poate identifica o soluție (debitori neviabili și/sau necooperanți), trebuie stabilite un proces și o procedură cu termene precise pentru transferul acestor debitori către unitățile de restructurare NPE-urilor responsabile de lichidare.
- • Un set de instrumente pentru măsuri de restructurare pe termen scurt și lung, astfel cum este descris în secțiunea 6.
- • Instrucțiuni clare pentru responsabilul de credite cu privire la cerințele de reevaluare a garanției reale, în conformitate cu secțiunea 9.
- • Procesul decizional, nivelurile de aprobare și procedurile pentru fiecare tip de măsură de restructurare și dimensiune a expunerii.
- • Procesul și procedura pentru monitorizarea soluțiilor de restructurare acordate și performanța debitorului în urma finalizării unei restructurări, inclusiv frecvența de revizuire a debitorului, definirea recidivei, procesul de reevaluare și cerințele pentru raportarea recidivelor.
- • Politica de stabilire a prețurilor pentru fiecare măsură de restructurare și tip de debitor.
Recuperarea datoriilor/politica de executare Unitățile de restructurare a NPE-urilor responsabile pentru recuperarea datoriei trebuie să întreprindă cele mai adecvate acțiuni, în timp util, pentru a reduce în mod NPE-urile într - un interval de timp definit. Politica de recuperare a datoriilor, în conformitate cu strategia pentru NPL-uri , trebuie să vizeze, cel puțin: - • Gama de opțiuni disponibile pentru fiecare tip de garanție reală. Cu titlu indicativ, următoarele aspecte pot fi avute în vedere (ordinea nu este relevantă):
- - vânzarea voluntară a activului (debitorul își reasumă angajamentul și este de acord să vândă activul);
- - vânzarea forțată prin lichidator/proceduri judiciare (activele nu sunt păstrate în bilanțul instituției de credit);
- - executarea silită a activului (activele sunt păstrate în bilanțul instituției de credit);
- - recuperarea datoriei (internă sau externă);
- - conversia datoriei în active/capital propriu;
- - vânzarea creditului/portofoliului de credite către o terță parte.
- • Procedura de urmat pentru alegerea celei mai potrivite opțiuni de recuperare și echipa de experți interni și externi implicată în luarea deciziei.
- • Opțiunea de recuperare trebuie să țină seama de existența garanției reale, de tipul de documente juridice, de tipul debitorului, de condițiile pieței locale și previziun ile macroeconomice, de cadrul legislativ în vigoare și de posibilele rate de recuperare istorice pentru fiecare opțiune în raport cu costurile aferente fiecărei opțiuni.
- • O definiție clară a debitorilor necooperanți sau o referință către politicile aferente care conțin
- o astfel de definiție.
- • Un proces de aprobare bine definit pentru fiecare etapă a procesului de recuperare a datoriei pentru diferitele opțiuni de recuperare aflate la dispoziția instituției de credit.
- • Rolul departamentelor de control al riscului și audit intern în procedură și în procesul de monitorizare.
În ceea ce privește lichidarea garanției reale, următoarele aspecte trebuie definite în politică: - • Abordarea de evaluare ce trebuie urmată în legătură cu activele (în conformitate cu secțiunea 9.7) inclusiv costurile de lichidare ce trebuie aplicate. Costurile de lichidare trebuie să respecte cerințele prevăzute în secțiunea 9.3.3.
- • Implicarea experților interni sau externi
- • Limite
- - cu privire la valoarea activelor ce pot fi deținute de instituția de credit în orice moment, având în vedere limitele expunerilor mari menționate în directiva privind cerințele de capital (CRD) și riscul de concentrare din industrie, de exemplu în sectorul imobiliar;
- - valoarea activelor recuperate sau executate silit care pot fi achiziționate de instituția de credit într - o anumită perioadă de timp.
- • Procedura de urmat după recuperarea activelor sau executarea silită pentru a elabora și implementa o strategie de vânzare și unitatea din instituția de credit responsabilă pentr u administrarea activelor respective (aceasta poate fi, de asemenea, definită într - o politică separată privind activele executate silit/recuperate).
Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere interacțiunea cu alți creditori în cazul debitorilor aferenți NPE-urilor cu mai mulți creditori, de obicei debitorii corporativi. Prin urmare, instituțiile de credit trebuie să stabilească o procedură clară pentru negocierea și interacționarea cu alte instituții financiare (sau alți terți) față de care debitorul are datorii. Politicile privind garanțiile reale Dată fiind importanța reducerii riscului de credit în cadrul procesului de soluționare a NPE-urilor , instituțiile de credit trebuie să elaboreze politici clare și consecvente privind garanțiile reale, inclusiv politici privind activele executate silit. Aceste politici trebuie să acopere în mod cuprinzător administrarea, evaluarea și raportarea privind toate tipurile de garanții reale. Datorită complexității și specializării anumitor tipuri de garanții reale, instituțiile de credit trebuie să recurgă la experți externi pentru întocmirea și revizuirea acestor politici. Instituțiile de credit trebuie să asigure o abordare consecventă în ceea ce privește administrarea și evaluarea garanțiilor reale similare din întreg portofoliul, în conformitate cu secțiunea 9. Politica de monitorizare a NPE-urilor Trebuie stabilită o politică dedicată care să prevadă, printre altele: - • tipurile de acțiuni ce trebuie întreprinse ca răspuns la diferitele tipuri de constatări;
- • proceduri de escaladare;
- • elemente- cheie, frecvența și destinatarii rapoartelor;
- • criteriile de transfer/ referință la procedurile privind creditele neperformante.
Externalizarea/politica privind serviciile referitoare la creditele neperformante Trebuie stabilită o politică dedicată pentru externalizarea serviciilor către terțe părți, dacă este cazul. Aceasta trebuie să includă procedurile necesare pentru selectarea partenerilor de externalizare, conținutul impus contractului juridic și procesul decizional privind acordurile de externalizare, precum și monitorizarea acelor acorduri.
|